If everything's under control, you're going too slow.

N-am, ma, n-am!

Ia sa va povestesc eu cu cum n-am. N-am votat, adica.

Si se face ca m-am trezit eu in zori de zi cu soarele in ochi, plina de entuziasm si deschisa spre miracolele si epifaniile ce avea sa-mi le aduca aceasta zi epica de duminica. Si m-am ridicat din pat plina de avant si m-am cufundat in rarunchii zilei. Pe la 2 m-am hotarat ca e momentul sa purced spre sectia de votare sa”make democracy work”, vorba aia. Si cum ma hotaram eu, mi-am dat seama cum nu mai pot vota oriunde cum am facut in anii precedenti (pentru necunoscatori, n-am adresa de domițil in orasul bucuriei). Dar vai! Cata dezinformare! Si apelez da prietenul Goagăl si descopar ca pot vota la 34 de sexctii “speciale”. Speșiăl indeed, I might say. Ma informez in contiuare, aflu ca s-a stat cam o ora la Coltea la coada si concluzionez ca e lejer.

Asa ca mi-am scos straiele de sarbatoare din punga cu naftalina, le-am imbracat si am pornit  sa ma intalnesc cu oameni si sa purcedem cu totii intr-acolo cu gandul ca ne intoarcem acasa in vreo ora si punem de un Cluedo. Dar vai! Cata naivitate!

Ajungem la locul faptei si ne asezem la o coada care nu parea nici cum. Pentru ca, din nou, eram crunt dezinformate. Dupa o ora jumatate de mucuri de tigara si glumite triste la adresa zilei si a votului ce se profila semet in fata noastra am aflat. Am aflat pentru ca am ajuns la colt si am vazut adevarata amploare a situatiei: dupa colt, mai era un colt, si inca un colt. Si monumentala si artistic colorata coada serpuia gratios pe langa toate (am mentionat ca eram la COLTea, nu?)

Dupa cele aproape 2 ore, vine o tantitza si ne zice foarte indignata ca suntem cam multi (poate era un apropo subtil ca n-avem altceva mai bun de facut intr-o duminica insorita de noiembrie tarziu) si ar trebui sa orbecaim prin Bucuresti dupa alta sectie speciala. Indicatiile erau: pe strada Lipscani, in spate la TNB (?!), pentru ca nu e nimeni acolo. Cu toata viteza inainte, capitane, am zis cu inima oarecum stransa si plina de o ura desavarsit de oribil de neagra. Am lasat doi cetateni model sa ne tina coada si ne-am dus pe Lipscani pe langa Teatrul de Revista, sperand. Am incetat sa speram cand nu am gasit nimic. Intr-un final am aflat unde este locul miraculos si cam in trei sferturi de ora ne-am asezat cu totii la o alta coada. Am stat pret de vreo ora, o ora jumate si acolo si stupoare! Aici nu erau numai colturi, ci erau si usi! Colt, usa, camera, colt, usa, camera, colt, usa, camera, colt…. neant.

Si in timp ce contemplam cat de tare suge vointa alora de se lasa invinsi de o coada ce sta in calea implinirii lor democratice, mi-a venit mareata idee sa-mi bag pula si sa ma duc acasa. Ceea ce s-a si intamplat.

Am facut blatul pe 313, am traversat neregulamentar, am scuipat si impins pe scari o baba, batut o pisica si am ajuns in vastele si intortocheatele apartamente. Si da, pentru un finat apoteotic, sa nu uit epifania zilei: din cauza mea se duce Romania pe pula.

3 Comments so far
Leave a comment